Spectacol – Emil Botta | poezie românească

Elita luase loc la parter

şi proştii sus, aproape de cer.

În lojă stătea o întâmplare cam abătută

şi un năpraznic destin în mare ţinută.

Un dezastru tare cât zece

tot spera că totul va trece.

Un naufragiu dormita în fotoliu

înfăşurat în linţoliu.

O răceală

vagabonda prin sală.

O inocenţă

strălucea printr-o totală absenţă.

Piesa era o răfuială

între virtute şi greşeală.

Scena era un sanctuar

prin care adevărul trecea foarte rar.

Actorii îşi îndrugau rolul,

dar, încet, îi înghiţea nămolul;

în pauze, tăcute aplauze,

la finale, tăcute urale.

Şi când căzu cortina

toţi se întrebau cine poartă vina

şi cine-i autorul

care-a făptuit omorul,

în cinci acte, cu sete

ca o crimă pe-ndelete.

Atunci apăru la rampă Ariel

şi jerbe de flăcări şi anemone

pentru mult prea onorabilii „dramatis personae”.

Şi această ficţiune, în tuş, în cărbune,

şi spectacolul amuzant

au dispărut în neant.

–

Din volumul „Întunecatul april” – 1937.

Citiți traducerea în franceză =http//wp.me/p1pjp4-Ax

Spectacol – Emil Botta