Cu multumiri, Autorilor si redactorului Razvan Penescu
pentru acordul de traducere si publicare pe situl nostru !
Daniel-Silvian Petre
Poate că raiul
Poate că raiul e un loc
în care oamenii se nasc bătrâni
Poate că raiul e un loc
cu copaci veşnic desfrunziţi
Cu gunoiul neridicat
de trei săptămâni
Un loc în care florile miros a om
Poate că Dumnezeu e un bărbat
între două vârste
Stă pe balcon
duminica
îmbrăcat în pijama
Fumează ţigări scuturate
Urlă la plozii Lui
frumoşi
ca nişte îngeri
să dea muzica mai încet
Poate că raiul e pe strada mea
*
Anca Mizumschi
Sfârşitul călătoriei
Marea se termină brusc
fără ca pământul să înceapă vreodată. O sfâşietoare
alunecare a lemnului pe lemn,
a osului pe os,
a zilei peste alte zile aşezată
şi corpurile noastre
legate între ele cu sârmă aşteptau
pentru că marea se terminase
şi pământul nu avea să înceapă vreodată
Pantocratorul
Mi-e dor de tine cum mi-e dor de Dumnezeu întors
acasă, cu gândul la ale Lui dar fără să-şi poată lua ochii
de la mine, mi-e dor de cum foşnea pământul sub picioarele tale
de fiecare dată când trăgeai pătura
pe partea ta, mi-e dor de miros, de unghiile înroşindu-se
transpirate, de părul mozolit sub
greutatea ta, mi-e dor de tot cerul ăla inscripţionat
pe rotund cu numele unui singur bărbat,
cer prins între noi şi cearceaf la marginea
patului
*
Radu-Ilarion Munteanu
Nu mă părăsi!
(decupat de Lia Dumbravă dintr-un text prozaic)
Te-ai însinuat în universul meu
dintr-un spaţiu despre care aş fi pariat
că era vid.
După un scurt interludiu
în care acul balanţei mângâia,
indiferent,
vecinătatea punctului zero,
a devenit evident
că eşti singura femeie adevărată
dintr-o ţară de ficţiuni.
Fie ele seducătoare,
semnificative,
unele stimulante,
chiar sinergice,
altele senine,
câteva secante,
câteva sterile,
nu mai vorbesc de snoabe, senile şi săsoaice,
una-două syntonice pentru câte o clipă,
niciuna serafică,
toate, la urma urmei, saxifrage.
Ai rămas doar tu.
Sclipitorul meu blindaj de idei
nu face
nici cât un fir proaspăt smuls dintr-o coadă de câine.
Trebuie să beau cupa umilinţei până la fund.
Nu sunt pregătit să mă părăseşti.
Încă nu suport să mă părăseşti.
Chiar dacă toate au un sfârşit, nu acum, nu oricum.
Iar dacă nu te pot îndupleca,
voi fi trăit, fie şi abstrus,
o romanţă ironică,
marcată de parfumul rar
al mai multor despărţiri decât în cele mai multe
dintre poveştile la care am fost spectator.
Facă-se voia ta.
Nu mă părăsi!
*
Cristian Nanculescu
Simptomele fericirii
Mai înalt deşi deloc
Mai vorbăreţ? Nu, dar mai cu rost
Mai slab? Nu, dar mai uşor
Mai odihnit? Nu, dar neobosit
Mai curat? Da, dar nu pe corp
Mai bogat? Da, foarte
Mai acru? Nu, dar mai gustos
Mai sănătos? Nu, dar fără boli
Mai deştept? Nu, dar se vede
Mai prost? Rar, dar cel mai prost
Mai curajos? Da, şi fără frică
Mai modest? Nu, dimpotrivă
Mai liber? Nu, mai conştient
Mai frumos? Nu, dar mai atrăgător
Mai dulce? Nu, dar mai gustos
Mai potent? Nu, dar mai puternic
Mai hotărât? Nu, dar mai precis
Mai trist? Nu, dar mai profund
Mai bucuros? Da, chiar şi fără os
Mai nebun? Nu, dar cu folos
Mai tânăr? Nu, dar mai prezent
Mai generos? Da, într-adevăr
Mai sărat? Nu, dar mai gustos
Mai inteligent? Nu, dar mai spontan
Mai conştient? Nu, dar mai atent
Mai sensibil? Da, dar cu măsură
Mai uman? Mult mai natural
Mai natural? Da, şi cultivat
Mai liniştit? Mult mai liniştit
Mai creativ? Da, şi inspirat
Mai spiritual? Nu, dar mai înalt
Mai înalt deşi deloc
Mai contează?
*
Robert Şerban
Ce rămâne din viaţă
oamenii sunt convinşi
că în poezii nu se întâmplă nimic
că ele ar trebui citite
după moarte
când e bine să nu mai ai pofte
idei
oamenii nu deschid cărţi subţiri
iar dacă o fac
observă imediat că înăuntru sunt
puţine cuvinte pe rând
puţine cuvinte pe pagină
în rest
alb, mult alb
şi le închid repede
fără să le spună nimeni
oamenii ştiu însă că
poezia este ceea ce rămâne din viaţă
după ce o trăieşti
*
Citiţi traducerea în franceză :
http://wp.me/p1pjp4-vo
Acest articol a fost publicat în
Diverse. Pune un semn de carte cu
legătura permanentă.
poezie românească 
Nu sunt sigur ca inteleg exact menirea si scopul urmarit prin publicarea acestor poezii pe blog-ul dumneavoastra.Ma intreb daca doar poetii consacrati sunt popularizati sau daca exista vreun interes in promovarea altor poezii,scrise de autori Romani necunoscuti publicului pentru aportul lor
ca poeti.De exemplu,mama mea Elena-Dan Calin fosta ziarista si autoare a unei carti cu caracter autobiografic publicata in America,a scris un numar de poeme si poezii in limba materna (unele dintre acestea apar chiar in cartea mentionata) pe care nu le-a publicat niciodata in Romania. Ea a implinit luna trecuta virsta de 91 de ani,traieste in statul New Jersey si inca mai se ocupa cu activitati literare in comunitatea Romana din estul US.Daca nu depaseste scopul publicatiei dumneavoastra,m-ar interesa sa va trimit citeva dintre poeziile scrise de ea si veti putea aprecia daca indeplinesc nivelul literar cerut de standardele dumneavoastra pentru publicarea pe acest site.Sper ca nu am ofensat pe nimeni cu aceasta intrebare si va doresc mult succes in viitor cu misiunea dumneavoastra de raspindire a mesajului cultural Romanesc printre cititorii din tara si de pe alte meleaguri.
Multumesc de atentie,
Dan Dragomirescu
Stimate dle Dragomirescu,
mai intai, multumiri pentru mesajul dumneavoastra !
Siturile noastre paralele nu au prejudecati … autorii tradusi si publicati apartin unor generatii diverse, unor curente literare si opinii spirituale si politice diverse. Ideea noastra este aceea de a prezenta operele lor unor cititori – romani si francofoni – amatori de poezie sensibila, inedita, buna, sperand ca traducerile noastre au relevat esentialul, cat mai fidel.
Acestea fiind singurele noastre criterii, asteptam de la Dna Calin – si de la Dv cele cateva poezii evocate. Formatele word sau rtf sunt binevenite.
Va multumim anticipat, tot asa va multumim pentru incurajari si speram sa putem continua, asa cum ne doriti … si ne dorim.
cu stima
Cindrel Lupe si Tudor Mirica
‘Poate că raiul’, e deosebit de plastic. Mi-a placut.
Ma gandesc la raiul copilariei mele, a fost deosebit de frumos, chiar cu petece in genunchii pantalonilor si, cand ma lasa fetita directorului scolii unguresti, sa dau o tura cu tricicleta ei, prin veranda larga.