de-aceasta întâmplare simplă,
de-aceasta bancă unde stăm
tâmplă fierbinte lângă tâmplă. De pe stamine de alun,
din plopii albi, se cerne jarul.
Orice-nceput se vrea fecund,
risipei se dedă Florarul. Polenul cade peste noi,
în preajmă galbene troiene
alcătuieşte-n aur fin.
Pe umeri cade-ne şi-n gene. Ne cade-n gură când vorbim,
şi-n ochi când nu găsim cuvântul.
Şi nu ştim ce păreri de rău
ne tulbură, pieziş, avântul. Ne-om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm
tâmplă fierbinte lângă tâmplă. Visând, întrezărim prin doruri –
latente pulberi aurii-
Păduri ce ar putea să fie
şi niciodată nu vor fi. * Citiţi traducerea în franceză :
poezie românească 