agnus dei – english + romanian blog

Lucrul, cu care zici: „M-am obisnuit prea mult, nu este un lucru de rutina, ci lucrurile pe care noi le avem randuite din cuvantul Domnului pentruca El comanda viata si principiile bisericii. Lucrurile acelea sunt lucruri care ne binecuvanteaza, care ne aduc binecuvantarea. Am sa va ilustrez si apoi am sa va chem la rugaciune.

Am terminat seminarul la Bucuresti si am fost repartizat pastor in Ploiesti. Am primit repartitie in Bucuresti, dar autoritatile timpului nu m-au lasat sa intru in Bucuresti. Si m-au repartizat atunci in Ploiesti. Lucram la Ploiesti si la Bucuresti. Insa, mai ales pentru generatia tanara, sub regimul trecut, sub regimul comunist din Romania, cei ce v-ati nascut in ultimii 25 de ani, nu stiti lucrul acesta. Dar vreau sa va spun. Sub regimul trecut, n-aveai dreptul nici sa te muti dintr-un oras intr-altul. Ca sa te muti dintr-un oras in altul era similar cu a obtine visa la pasapoarte, sa intri in orasul celalalt. Asa ca eu mi-am luat familia din Cluj, sotia m-a facut Clujean si eu m-am dus sa o fac Ploiesteanca.

Ne-am dus in Ploiesti, m-am dus la centru de primire in Ploiesti si mi-au zis: „Da, unde munciti tovarasu?” Si i-am spus: „La Cultul Penticostal.” „Ah….” zice, „Noi n-avem nevoie de trantori in orasul acesta. Nu va putem da intrare in oras.” M-am dus atunci la partid. Si am vorbit cu adjunctul sefului de partid pe judet. Era politician, de formatie mi-a zis: ” D-l pastor, dvs. sunteti un cult liber in tara aceasta, aveti dreptul sa veniti in orasul acesta. Dar, noi avem prioritati in oras. Intai trebuie sa construim locuri pentru oamenii muncii socialiste. Trebuie sa mai asteptati un pic.” Adica, veniti la noi Joi, dupa Miercurea ciuc (never- niciodata).

Photo credit www.pinterest.com

M-am dus la securitate; acelasi lucru mi l-a spus. Daca nu aveai intrare in oras, tinerii trebuie sa stie lucrul acesta, nu puteai sa-ti inscrii copiii la scoala si nici pentru asistenta medicala.  Si noi avem doi baieti; ne-a binecuvantat Domnul cu doi zmei, dar atunci erau zmei mai mici.

Cel mare, Flaviu, cred ca avea trei sau patru ani. S-a imbolnavit. Dar, s-a imbolnavit asa de rau, frati si surori, ca am crezut ca-l pierdem. Era el slabut, de felul lui. Aproape ca a ramas numai piele si oase. Au venit frati sa ne ajute; ne-am rugat pentru el, ne-am rugat. Au venit frati sa ne ajute si ne-au dat tot felul de medicamente , ca l-am intoxicat mai rau de cum era copilul, daca n-am fost la doctor.

Atunci am zis cu sotia: „Mergem la doctor.”  Si ne-am dus la spitalul judetean din oras, la Spitalul Judetean din judetul Prahova, in Ploiesti. A venit o asistenta si a zis: „Tovarasul Gog,” ca eram tovaras [i toti]. „Unde munciti?” „La Cultul Penticostal.” „Dar aveti intrare in oras?” Si i-am spus: „Nu am, nu avem.” „Atunci, nu va putem primi copilul.”

Este criminal- un doctor, cand absolva un medic, face juramantul hipocratic ca ajuta si pe vrajmas. A zis: „Mergeti acasa. Nu va putem ajuta. Nu avem voie sa ajutam pe cei ce nu au intrare in oras.” Ne-au trimis cu copilul acasa.

Ne-am rugat, iarasi. I-am mai dat ceva medicamente; mai rau [a fost] copilul. Inca, atat de rau a ajuns ca isi pierduse si vocea. Nu mai putea sa vorbeasca, din pricina tariei bolii.

Vine Duminica. Era Duminica dupa masa; era iarna. Trebuia sa ma duc la biserica. I-am zis sotiei: „Draga, ramai acasa cu Flaviu. Eu ma duc la biserica si dupa ce termin serviciu la biserica, ne rugam si acolo, vin acasa, daca tot asa este copilul, chemam un taxi. Mergem din nou, amandoi, la spitalul judetean, le spunem care-i conditia copilului, il punem pe copil pe masa si fugim de acolo. il lasam, sa se ocupe de copil. O sa moara copilul si o sa zica ca pocaitii l-au omorit, ca n-au vrut sa-l duca la doctor. Oricum, cadea-i rau cu ei.

Cand m-am intors acasa, sotia era cu copilul in brate. Sotia plangea; copilul nu mai vorbea. Si am zis: „Gata, ne echipam si fugim la spital.” Il lasam acolo la spital.

Cand am spus lucrul acesta, am vazut ca si-a deschis ochii copilul si misca buzele ca sa spuna ceva. M-am dus la el, m-am aplecat asupra lui, am spus: „Flaviut, tati si mami te iubeste pe tine asa de mult. Daca tu vrei ceva si crezi ca tata poate sa faca ceva pentru tine, spune la tata. Tata face orisice pentru tine.” Ce nu fac un parinte, nu, pentru un copil?

Si copilul si-a miscat buzele. A spus ceva. Dar nu putea sa vorbeasca. Am spus: „Flaviu, te rog, uite tata te roaga, vorbeste putin mai tare.” Si si-a adunat copilul fortele, asa cum statea pe bratele sotiei, mi-am pus urechea sa-l ascult. Si auziti ce-mi spune. Am reusit sa inteleg.

Copil de 4 ani. A zis: „Tati,  eu te-am vazut la biserica ca ai o sticluta cu parfumul lui Domnul Isus (sticluta cu untdelemn, dar copilul n-a stiut ce-i aia). Ai la biserica o sticluta cu parfumul Domnului Isus si cand fratii sunt bolnavi, ii faci cu parfumul acela a Domnului Isus pe oameni. Dar, pe mine de ce nu m-ai facut cu parfumul ala, sa ma faca pe mine bine, Domnul Isus Hristos?”

Am inteles ca mi-a vorbit Domnul, pentru ca, asa, nu ma rugasem. Va spun cu frica de Domnul, sotia este martor. M-am dus, mi-am luat sticluta cu untdelemn. Abia am atins fruntea copilului cu untdelemn in numele Domnului Isus Hristos; a zburat din bratele sotiei in clipa urmatoare. A inceput sa fuga prin casa si ne-a cerut sa manance. Pentru ca Dumnezeu este mare.

Nu arunca falca. N-o pune la o parte. Nu arunca increderea in Domnul. Nu arunca rugaciunea. Nu arunca cantarea de lauda. Nu te relaxa inc redinta. Dimpotriva, mergi din putere in putere, din credinta in credinta, din experienta in experienta. Si in aceasta amiaza, in aceasta concluzie, vrem sa va incurajam la rugaciune.

Va urma…mesajul integral